marți, 29 ianuarie 2013

На балу у осенью


Din pomul verde şi frumos
O frunză cade, încă una,
Pân' se-aştern covor pufos,-
Aşa e toamna totdeauna.
Şi păsări zi de zi se duc,
Ici-acolo vezi doar câte una,
Precum o nucă-n vârf de nuc, -
Aşa e toamna totdeauna.
Pe câmp, pe case şi pe flori,
Frumoase brume-şi pun cununa
Şi-adoarme soarele în nori, -
Aşa e toamna totdeauna.             



 Într-un an se succed patru anotimpuri.Iarna albă,primăvara parfumtă,vara călduroasă şi,în sfîrşit,toamna multicoloră.Regina Toamnă călătorind prin toată ţara,a sosit şi în satul nostru,într-o caretă fermecată.În dansul fermecător al toamnei au fost prinşi elevii clasei a VI-a,care au organizat un adevărat spectacol,fiind ghidaţi de profesoara de limba rusă,Rusu Raisa.În cadrul balului tomnatic am fost încîntaţi să auzim poezii recitate expresiv si cîntece interpretate melancolic.Deoarece toamna este Regina culorilor,elevii nu au ezitat să imbrace straie multicolore,care au conferit o notă de expresivitate întregii activităţi.Omagiul adus toamnei a avut un impact pozitiv asupra tuturor celor prezenţi,elevi şi profesori. Participanţii ne-au convins din nou că toamna este un anotimp plin de culoare,farmec şi schimbare.Sunetul cristalin al clopoţelului se grăbeşte să vestească că sărbătoarea a luat sfîrşit,dar,şi că anotimpul hărniciei şi a roadelor bogate a sosit,dominînd satul cu mantia-i strălucitoare.

luni, 28 ianuarie 2013

Доброта в душе-это солнце

Vineri 9 decembrie 2011,elevii clasei a V-a au devenit eroi ai poveştilor în cadrul unei activităţi organizate la limba rusă,împreună cu profesoara Rusu Raisa.Prin intermediul acestui spectacol protagoniştii s-au transferat în lumea basmelor,au interpretat secvenţe amuzante,care au făcut întreg publicul să se simtă copil,să-şi amintească de eroii preferaţi ai copilăriei,cît si despre personajele negative.Prin intermediul cîntecelor,dansului şi poeziilor recitate participanţii au creat într-adevăr o atmosferă feerică,de basm.Fiind clasa a V-a,aceşti elevi au muncit cot la cot cu cei din clasele mai mari,reuşind astfel să încînte publicul şi desigur,la rîndul lor să se bucure de succes.Şi...pentru că genericul acestei activităţi se referă la unul dintre cele mai minunate sentimente,într-un final,fiecare a conştientizat că bunătatea este un sentiment suprem,este ceea ce fiecare      poate oferi sau primi,este esenţa vieţii noastre,e pace,linişte şi răbdare.

Lecţie demonstrativă.Subiectul ,,Fiind băiet paduri cutreieram" de Mihai Eminescu.Sentimentele şi trăirile eului liric.

Marţi,22 ianuarie,împreună cu elevii clasei a VI-a am realizat o oră demonstrativă,avînd ca subiect poezia ,,Fiind băiet păduri cutreieram" de Mihai Eminescu.In cadrul acestei ore,elevii s-au transferat într-un cadru natural feeric,învăluit de misterul naturii,încercînd astfel să precizeze importanţa naturii asupra sentimentelor.Elevii au retrăit sentimentele poetului,sesizînd importanţa vîrstei copilăriei.Au selectat elementele naturii care l-au marcat pe poet în copilărie.Au descoperit sentimentele eului liric şi au argumentat prin exemple ilustrate din text.La finalul lecţiei,atît elevii,cît şi profesorii prezenţi,erau relaxaţi şi detaşaţi de orice emoţii negative.Fiecare şi-a adus aminte de vîrsta copilăriei,care marchează pe oricine de-a lungul  întregii vieţi.




http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/mihai-eminescu-fiind-baiet-paduri-cutreieram

Care ar fi scopul şcolii...?

      Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.